Boronul este un microelement esențial pentru culturile oleaginoase, în special pentru rapiță și floarea-soarelui. Deși este necesar în cantități mult mai mici decât azotul, fosforul sau potasiul, lipsa lui se vede foarte repede în câmp și poate provoca pierderi importante de producție. În practică, mulți fermieri descoperă carența de bor abia atunci când este deja târziu, sub forma tulpinilor goale, a inflorescențelor deformate sau a silicvelor și calatidiilor slab formate. De aceea, este esențial să înțelegem rolul borului, simptomele carenței și modalitățile de corecție. La rapiță, borul are un rol important în dezvoltarea sistemului radicular, în rezistența țesuturilor și în formarea silicvelor. Un sol sărac în bor sau ani cu precipitații excesive (când borul este levigat din orizontul superficial) pot duce la simptome vizibile începând chiar din toamnă sau din primele faze de primăvară. Plantele afectate prezintă tulpini cu goluri interne, zone necrozate în interior, frunze îngălbenite sau roșiatice la vârfuri, precum și un aspect general „frânat”. În fazele de înflorire și formare a silicvelor, carența de bor poate determina avortarea florilor, formarea unui număr mai mic de silicve și umplerea neuniformă a boabelor. La floarea-soarelui, borul este implicat în dezvoltarea sistemului radicular, în structura calatidiului și în procesul de fecundare și umplere a semințelor. În câmp, carența poate fi observată prin deformări ale calatidiului, apariția unor goluri în centrul „capului”, semințe seci sau slab dezvoltate și tulpini fragile. Uneori, plantele par inițial viguroase, dar în perioada de formare a producției se observă clar diferențele între zonele bine aprovizionate cu bor și cele cu carențe. Simptomul clasic al carenței severe de bor la oleaginoase este tulpina goală sau plină de țesuturi necrozate. La rapiță, dacă se taie tulpina de-a lungul, se pot observa zone brune, spongioase sau cavități. Aceasta nu este doar o problemă estetică: tulpinile slăbite devin mai sensibile la cădere, la atacul unor patogeni și la condiții meteo extreme. De asemenea, plantele cu tulpini afectate transportă mai greu apa și nutrienții spre partea superioară, ceea ce se reflectă în mod direct în producție. Carența de bor este mai frecventă pe solurile ușoare, nisipoase, cu conținut redus de materie organică, dar poate apărea și pe soluri mai grele în anii cu precipitații abundente sau în condiții de pH necorespunzător. O altă cauză este lipsa fertilizării cu bor în tehnologia culturilor intensive. De multe ori, fermierii se concentrează pe NPK și uită de microelemente, mai ales atunci când adoptă genetică de ultimă generație cu potențial mare de producție. Cum corectăm carența de bor? În primul rând, prevenția este mai eficientă decât intervenția tardivă. Pentru culturile oleaginoase, se recomandă includerea borului în planul de fertilizare încă din faza de pregătire a terenului sau la semănat, fie prin îngrășăminte complexe cu bor, fie prin aplicări la sol în doză adaptată. Totuși, având în vedere mobilitatea relativ redusă a borului în sol și în plantă, aplicările foliare devin esențiale în fazele critice. La rapiță, unul sau două tratamente foliare cu bor în toamnă (în special în faza de 4–6 frunze) pot îmbunătăți dezvoltarea rădăcinilor și pregătirea plantelor pentru iernare. Primăvara, înainte de alungirea tulpinii și în apropierea înfloririi, se pot aplica din nou doze moderate de bor, eventual în combinație cu alte microelemente sau biostimulatori. Scopul este să asigurăm plantei un flux constant de bor în perioada de formare a inflorescențelor și silicvelor. La floarea-soarelui, aplicările foliare cu bor se fac, de regulă, în faza de 6–8 frunze și înainte de buton floral, pentru a susține formarea calatidiului și procesul de fecundare. Dozele trebuie respectate cu atenție, deoarece borul, deși esențial, poate deveni toxic la supradozare. Este important să urmăm recomandările de pe etichetă și să evităm combinarea cu alte produse care pot crește riscul de fitotoxicitate, mai ales în condiții de stres (temperaturi foarte ridicate, secetă puternică). Diagnosticul carenței de bor nu ar trebui să se bazeze doar pe simptome vizuale. Analizele de sol și de țesut vegetal (frunze) pot oferi un tablou mult mai clar. Prin monitorizarea conținutului de bor, fermierul poate ajusta din timp schema de fertilizare și poate decide dacă este nevoie de tratamente foliare suplimentare. În concluzie, borul este un microelement mic ca doză, dar mare ca importanță pentru culturile oleaginoase. Carența sa poate reduce semnificativ producția și calitatea (conținutul de ulei, masa a o mie de boabe, uniformitatea calatidiilor). Printr-o combinație de analiză de sol, planificare corectă a fertilizării și aplicări foliare bine poziționate în timp, fermierii pot preveni apariția carențelor și pot valorifica la maximum potențialul genetic al hibrizilor de rapiță și floarea-soarelui.