pH-ul solului este unul dintre cei mai importanți indicatori ai fertilității, dar în practică este adesea ignorat. Mulți fermieri aplică îngrășăminte complexe, microelemente sau produse foliare, însă fără un pH corect, plantele nu pot utiliza eficient nutrienții disponibili. pH-ul influențează solubilitatea elementelor nutritive, activitatea microorganismelor benefice și structura solului. Un pH prea scăzut (acid) poate bloca calciul, magneziul și fosforul, crescând în același timp solubilitatea aluminiului, care devine toxic pentru rădăcini. În astfel de condiții, plantele au rădăcini mai scurte, o capacitate redusă de absorbție și o rezistență scăzută la secetă. De asemenea, fosforul aplicat la sol devine greu accesibil, fiind fixat de fier și aluminiu. Pe de altă parte, un pH prea mare (alcalin) reduce disponibilitatea microelementelor precum fier, zinc, mangan și bor. Chiar dacă acestea sunt prezente în sol sau aplicate prin îngrășăminte, plantele nu le pot absorbi în mod eficient. Simptomele tipice includ cloroza (îngălbenirea frunzelor), creștere lentă, înfrățire slabă și înflorire întârziată. Intervalul optim pentru majoritatea culturilor este între 6.2 și 7.0 — un pH ușor acid, unde fosforul și microelementele sunt cel mai bine disponibile. Totuși, unele culturi au preferințe diferite: grâul se descurcă relativ bine și la 6.0, rapița preferă 6.5–7.2, iar lucerna are nevoie de minimum 6.8 pentru a evita probleme de dezvoltare radiculară. Corectarea pH-ului se face în funcție de situație. Pe solurile acide se aplică amendamente cu carbonat de calciu (var), dolomită sau produse pe bază de calciu și magneziu. Cantitatea necesară depinde de textura solului, conținutul de humus și nivelul actual al pH-ului. Pe solurile alcaline, situația este mai dificilă: se utilizează gips (sulfat de calciu), sulf elementar sau îngrășăminte acide, iar irigarea controlată poate ajuta la reducerea sărurilor și a carbonatelor. O practică esențială este monitorizarea regulată a pH-ului prin analize de laborator. Un pH măsurat corect previne aplicările inutile de îngrășăminte, optimizează fertilizarea și permite o mai bună absorbție a nutrienților. Rezultatul este o cultură mai viguroasă, o eficiență mai mare a inputurilor și o producție mai stabilă.